26Iulie2017

Eşti aici: Home Castigatori 2011 Premii de excelenta PR pentru marketing Produse si servicii existente Tuborg Party Manager - Silver Award for Excellence
26 Iulie 2012   Rogalski Grigoriu & United Romania Breweries Bereprod

Tuborg Party Manager - Silver Award for Excellence

Tema / Oportunitatea

Tuborg România este unul dintre cei mai importanţi angajatori din industria locală a berii, cu peste 800 de angajaţi şi o strategie de resurse umane atent implementată. Tuborg România a fost dintotdeauna un angajator responsabil, atent atât la nevoile persoanelor cu care lucrează cât şi la evoluţia procesului de recrutare din România.

Studii realizate de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, la începutul anului 2011 au arătat că mai bine de jumătate din tinerii români cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani erau pesimişti cu privire la posibilităţile lor de angajare. Pesimismul ultimilor ani s-a extins şi le-a afectat modul de viaţă, aceştia devenind mult mai solitari, evitând ieşirile în oraş şi alte oportunităţi de socializare.

Campania „Tuborg te vrea Party Manager” şi-a propus să reamintească tinerilor vitalitatea caracteristică vârstei şi să premieze, într-o manieră inedită, dorinţa acestora firească de distracţie şi petreceri cu un job de invidiat, acela de Party Manager la Tuborg România.

Cercetarea

• Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie : Fricile românilor, 2010
• Raportul Reader’s Digest România (realizat de IMAS dec. 2010) cu privire la
starea de spirit a noii generaţii
• Rezultate publice ale unor cercetări online referitoare la consecinţele crizei economice (i.e. Bursa de reclamă: „3 din 4 romani ies mai rar la restaurante”; analiza Daedalus Consulting cu privire la evoluţia nivelului de trai al românilor)
• Studii realizate de departamentul de marketing al companiei, cu privire la comportamentul consumatorilor la raft şi în restaurante/pub
• Interviuri realizate de departamentul de resurse umane ale companiei, din care s-au preluat date esenţiale cu privire la nevoile tinerilor români

Concluziile cercetării

Una dintre principalele concluzii a fost ca tânăra generaţie este mai preocupată si mai sceptică cu privire la oportunităţile de viitor; 57% dintre tinerii români, conform IMAS, considerau că viitorul lor nu se va schimba în bine în perioada următoare, iar 25% se declarau nemulţumiţi de actualul loc de muncă.

In plus, Tuborg a realizat un studiu online cu privire la jobul ideal al tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani, ale cărui rezultate arătau că tinerii visează la un loc de muncă bine plătit, care să le ofere şi posibilităţi de distracţie. În acelasi context, jobul de manager de petrecere a fost nominalizat de 1 din 3 respondenţi ca fiind locul idel de muncă.

Planificarea

Obiectivele campaniei:

• Poziţionarea Tuborg drept brandul care aduce buna dispoziţie şi distracţia în rândurile tinerilor
• Crearea unui grup de ambasadori de brand prin implicarea acestora în acţiuni specifice brandului şi angajarea unui Party Manager reprezentativ

Criterii de evaluare

• Numărul şi relevanţa aplicaţiilor pentru jobul de Party Manager
• Calitatea mediatizarii proiectului
• Calitatea interactiunii cu publicul tinta in mediul online
 
Publicul ţintă al campaniei:

• Tineri, 18 - 25 de ani, studenţi sau la începutul carierei, pasionaţi de muzică şi petreceri
• Liderii de opinie ai acestora: vedete cu priză la generaţia tânără, bloggeri, jurnalişti la publicaţii (în special din mediul) online.

Mesajul cheie al campaniei:

Tuborg te angajeaza la distractie.

Canale de comunicare PR:
• Componenta tradiţională: plan editorial care a cuprins evenimente de presă, comunicate de presă, reportaje la televiziuni, ştiri şi apariţii inedite în show-uri TV, interviuri cu candidaţii, respectiv câştigatorii în presa scrisă; implicarea influenţatorilor şi a vedetelor in selecţia candidaţilor
• Componenta digitală: campanie de blogger outreach şi interacţiuni pe Facebook

Implementarea

Campania de PR Tuborg Party Manager a urmărit etapele procesului de recrutare desfăşurat de companie.

Descrierea etapelor campaniei

Etapa I: Lansarea campaniei şi recrutarea candidaţilor

• Jurnaliştii  şi  bloggerii  au  primit  „kitul  organizatorului  de petrecere”, un press-kit care conţinea, pe lângă materialele de anunţare  a  campaniei,  instrumentele  de  bază  pentru organizarea de petreceri reuşite (CD-uri, un planificator de Petrecere, Manualul Petrecăreţului). Alături de acest kit, jurnaliştii şi bloggerii au primit o invitaţie la o petrecere adresată  lor,  pentru  alegerea  unui  Tuborg  Press  Party Manager.
• Petrecerea Tuborg Press Party Manager la care au participat numeroşi jurnalisti, importanţi bloggeri şi vedete: Smiley, Adi Despot, Gojira şi Cezar Stănciulescu (ROA).
• Cercetare online cu privire la dorinţele şi aspiraţiile tinerilor români în ceea ce priveşte joburile, comunicarea rezultatelor către presa scrisă, online şi televiziuni

Etapa II: Descoperirea eroilor locali (Hero-Building)

• Comunicate de presă naţionale şi locale şi relaţionare cu presă locală privind cei mai implicaţi candidaţi de pe platforma tuborg.ro şi regiunile din care provin
• Campanie bloggeri locali şi naţionali de susţinere a celor mai activi candidaţi din cele 6 regiuni

Etapa III. Selecţie top 3 şi finala Tuborg Party Manager

• Selecţia primilor 3 finalişti în cadrul unui eveniment în care top 50 candidaţi cu cel mai mare punctaj au fost chemaţi la interviuri. În juriu au fost implicate 3 vedete şi un blogger (Cosmina Păsărin, Mihai Morar, CRBL, Răzvan Pascu).
• Comunicarea celor 3 semifinalişti prin informări de presă după fiecare petrecere organizată de aceştia, materiale şi interviuri realizate în presa scrisă şi online;
• Interviuri cu reprezentanţii departamentelor de marketing şi HR ai companei în presa de specialitate
• Evenimentul final de anunţare a câştigătorului

Evaluarea

• Aproximativ 2,000 de candidaţi înscrişi cu profil complet pe tuborg.ro, dintre care 75% erau tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30, 25% locuiau în Bucureşti, în timp ce restul candidaţi erau din toate celelalte 41 de judeţe.
• O audienţă de peste 3 455 251 (OTS) prin actiuni exclusiv de PR
• 9 apariţii TV şi radio (Realitatea TV, Antena 1, Radio Guerilla)
• 114 articole presa scrisă şi online
• 232 menţionari pe Facebook
• 150 update-uri pe Twitter
• 15 bloggeri susţinători, 52 de articole pe bloguri cu 182 comentarii
• În social media (Facebook, Twitter şi bloguri) - impact de aproximativ 795,000 de impresii (conform analizei ZeMonitor* pentru perioada campaniei).
• În perioada campaniei, Tuborg a fost cel mai comunicat brand din industria de bere, având un share of voice de aproximativ 37%, cu 17% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior (Jun-Aug 2011 versus Jun-Aug 2010).
• Numărul de căutări Tuborg pe Google s-a triplat (de la un coeficient de 30 lunar, la un coeficient de 100)
• Traficul pe site-ul tuborg.ro a crescut cu 64.34%, ajungând la un număr de 193.302 vizitatori unici în cele 3 luni de campanie, cu 4.15 minute timp mediu petrecut pe site.


Credite: Alături de departamentele de PR şi marketing ale URBB şi Rogalski Grigoriu PR, în această campanie au fost implicate agenţiile: Graffiti BBDO (creaţie), Kinecto (online), MediaEdge (media) şi Prospero (BTL).



Lasă un comentariu

logo-praward-transparent