26Septembrie2017

Eşti aici: Home Juriul Oana Bulexa

Oana Bulexa

Oana Bulexa 2Managing Director, THE PRACTICE

Oana Bulexa conduce, alături de Monica Jitariuc, agenția THE PRACTICE, care a fost desemnată de două ori Agenţia de PR a Anului la Romanian PR Award.

Cu o experienţă de 13 ani în domeniu comunicării, Oana Bulexa a lucrat mai întâi ca jurnalist de presă scrisă şi de televiziune, apoi a devenit consultant de PR. Din 2007, face parte din echipa THE PRACTICE, cea mai premiată agenţie de PR din România, cu un palmares care numără zeci de campanii de comunicare recunoscute la nivel local şi internaţional. Aici a ocupat poziţii cu responsabilităţi tot mai complexe si s-a implicat la nivel de strategie, supervizare şi implementare în activitatea agenţiei pentru mai mult de 50 de clienţi din cele mai variate domenii, precum FMCG, retail, real estate, IT&C sau financiar-bancar, oferind consultanță atât în Corporate PR, cât și în Consumer PR. Oana a fost coordonatorul unora dintre cele mai premiate campanii realizate de agenţie, campanii ce au reușit să obțină un număr de peste 80 de premii și nominalizări. Ca jurat, a acumulat anterior experiență valoroasă în competiții locale și internaționale de comunicare, precum Romanian PR Award, ADC*RO Awards, Stevie Awards, Eurobest – The European Festival of Creativity.

logo-praward-transparent