 |
Petrom este cea mai mare companie din România şi cel mai mare operator integrat
de petrol şi gaze din sud-estul Europei. Este şi cel mai mare angajator,
numărând circa 29.667 angajaţi la jumătatea anului 2007. Fostă companie de stat,
Petrom a fost privatizată în anul 2005 cu grupul OMV, schimbare ce a determinat
modernizare şi reorganizare. Organizaţie de mari dimensiuni activând într-o
industrie cu nivel ridicat de risc, Petrom se preocupă intens de siguranţa
personalului şi a operaţiunilor sale. Departamentul HSEQ – Sănătate, Siguranţă,
Mediu, Calitate – este un pilon important în consolidarea companiei, fiind
condus de principiul că toate accidentele pot fi prevenite şi că toţi cei care
lucrează pentru şi cu Petrom trebuie să ajungă sănătoşi acasă în fiecare
zi.
Cercetare şi oportunitate În urma unor audituri şi
evaluări în teritoriu despre practicile HSEQ, a reieşit faptul că organizaţia
are nevoie de o revigorare a atitudinii şi comportamentului angajaţilor faţă de
siguranţa muncii, precum şi de performanţe crescute în acest domeniu. Există
nevoia de conştientizare a personalului cu privire la siguranţa muncii,
urmărindu-se o schimbare a culturii, atitudinii şi mentalităţii cu privire la
aceasta, pentru a reduce accidentele de muncă şi pierderile aferente în cadrul
Petrom. Aceste obiective au fost susţinute şi de iniţiativa de dezvoltare a unui
program de comunicare din partea conducerii companiei şi a departamentului HSEQ
precum şi din partea departamentelor de comunicare ale Petrom şi
OMV.
Planificare Pentru atingerea obiectivelor, Action Global
Communications în parteneriat cu echipa Petrom a dezvoltat o campanie de
comunicare internă. Schimbarea mentalităţii a fost doar una dintre provocări.
Alte provocări au trebuit luate în considerare încă de la început, ţinând de
natura companiei – amprenta geografică extinsă, forţa mare de muncă şi accesul
limitat la calculatoare şi e-mail. În acelaşi timp, schimbările interne şi
reorganizarea generau, la nivel emoţional, o presiune şi mai mare asupra
personalului. Campania s-a derulat sub umbrela THINK:AHEAD – după numele
internaţional al unei campanii a grupului OMV – iar sloganul a fost “alege
siguranţa”, susţinând ideea că siguranţa la locul de muncă este o chestiune de
alegere şi nu de întâmplare. Principalele mesaje către angajaţi i-au invitat pe
aceştia să se gândească de mai multe ori înainte de a acţiona o dată şi să fie
conştienţi de posibilele consecinţe ale acţiunilor lor. Angajaţii trebuie să
conştientizeze faptul că siguranţa proprie şi a celor din jur este o
responsabilitate personală, evitând modele de gândire de tipul: “mie nu mi se va
întâmpla niciodată” sau “este responsabilitatea altcuiva”. Pornind de la ideea
că siguranţa la locul de muncă este, în egală măsură, o responsabilitate a
conducerii, tema siguranţei a fost plasată pe agenda managementului şi susţinută
ca atare pe tot parcursul anului, într-o abordare stil cascadă. Alte mesaje
au reflectat arii de preocupare specifice Petrom: siguranţa rutieră, lucrul la
înălţime, raportarea şi investigarea
incidentelor.
Implementare
Evenimentul de lansare a avut
loc în iulie 2006, fiind găzduit de Directorul General Executiv al Petrom şi
adresat primelor două linii de conducere ale companiei. Invitaţia tip e-mail
vizual a constat într-un discurs de impact al Directorului General, de 30 de
secunde, despre importanţa siguranţei în muncă. Pentru eveniment s-au produs
trei filme testimoniale în care angajaţi Petrom care au trecut prin experienţa
unui accident la locul de muncă şi-au împărtăşit experienţele cu restul
colegilor, arătând consecinţele asupra vieţii lor şi a familiilor. Participanţii
la eveniment au primit un ghid de comunicare pentru campanie, care să le
faciliteze şi discuţiile cu personalul privitoare la siguranţa muncii. În ziua
următoare evenimentului, angajaţii Petrom au primit un ziar special – un
cotidian de top din România – care a fost învelit special pentru ei într-o
copertă cu descrierea campaniei, invitând tot personalul la
implicare.
Menţinerea interesului: Campania a fost comunicată prin canale
interne, scrisori şi newsletter, precum şi printr-o serie de postere. Au avut
loc întâlniri directe cu angajaţi din teritoriu şi discuţii deschise pe teme de
siguranţă în muncă, discuţii la care au participat şi reprezentanţi ai
conducerii companiei. Mai mulţi angajaţi Petrom au putut viziona filmele
testimoniale şi discursurile conducerii de la lansarea campaniei. Mesajul
“siguranţei rutiere” a fost promovat prin postere şi pliante informative, iar
angajaţii au primit odorizante de maşină. Campania a luat sfârşit în aprilie
2007, cu un insert special despre campanie, rezultatele sale şi învăţăminte, în
ziarul intern.
Evaluarea campaniei Pentru evaluarea impactului
campaniei s-a desfăşurat o cercetare independentă profesionistă, calitativă şi
cantitativă. Cercetarea cantitativă arată că peste 50% dintre managerii de top
consideră campania ca având un impact important în companie. Instrumentele
campaniei au fost considerate ”folositoare” sau ”foarte folositoare” de către
95% din managementul de nivel mediu şi personalul operaţional. Din
perspectiva calitativă, impactul campaniei a fost extrem de bun, considerându-se
că aceasta ar fi generat o reală schimbare a atitudinii şi mentalităţii
angajaţilor. În rândul angajaţilor, campania a fost privită ca fiind eficientă
şi folositoare, generând un sentiment de mândrie. Campania a adăugat şi o
dimensiune socială companiei Petrom, care a fost percepută de angajaţii săi ca
fiind preocupată faţă de siguranţa în muncă. Angajaţii conştientizează mai bine
regulile de siguranţă a muncii, precum şi normele de conducere preventivă a
autovehiculelor. Evenimentul de lansare şi întâlnirile directe cu angajaţii au
fost considerate ca fiind de succes, în timp ce filmele testimoniale au fost
considerate ca fiind un instrument foarte eficient pentru creşterea gradului de
conştientizare.
Creativitate E-mailul vizual şi parteneriatul
cu ziarul sunt noutăti în zona de comunicare locală şi pentru Petrom. Filmele
testimoniale, newsletter-ul, e-mail-urile s-au dovedit instrumente de comunicare
şi conştientizare eficiente, izbutind să atragă atenţia audienţei, lucru
constatat şi în evaluarea campaniei.
Echipa de proiect O echipă
de trei specialişti din cadrul agenţiei a fost implicată în dezvoltarea
campaniei. Petrom a angrenat o echipă mare care a inclus directori HSEQ de la
sediul central şi de la nivel divizional, precum şi specialişti de comunicare
din companie. Echipele au beneficiat de sprijinul conducerii companiei.
|