Căutare

Silver Award for Excellence: Campania Naţională Anticorupţie. Îmbunătăţirea Luptei împotriva Corupţiei

Transparency International Romania

 

 1.    Tema / Oportunitatea


Raţiunea campaniei constă în acordarea de asistenţă tehnică Ministerului Justiţiei, în calitate de beneficiar principal, dar şi altor ministere cheie pentru crearea şi realizarea unei campanii de informare şi conştientizare publică având ca temă corupţia. România este caracterizată de o corupţie endemică, după cum reiese din studiul privind Indicele de percepţie al corupţiei 2004, când România a obţinut un punctaj de 2.9. Corupţia duce la un sistem public ineficient, dar afectează şi cetăţenii care „plătesc” neoficial un serviciu deja achitat.

 

2.    Cercetarea


Principala metodă de cercetare a constat în:
•    realizarea unui sondaj de opinie la nivelul a 17 oraşe din România, cu scopul de a obţine o măsurătoare precisă a percepţiei asupra corupţiei,
•    obţinerea de informaţii de la stakeholderi în vederea identificării tuturor instituţiilor interesate de implicarea în activităţile proiectului;
•    alte activităţi de cercetare şi documentare ce au vizat identificarea acelor elemente de succes în campanii anti-corupţie anterioare,
•    media content analysis,
•    focus-grupuri şi interviuri necesare identificării percepţiilor şi experienţelor diferitelor target-grupuri asupra fenomenului corupţiei


3.    Planificarea


Campania s-a desfăşurat în perioada decembrie 2006 - februarie 2008 în 17 oraşe din România.
Obiectivul constă în educarea şi informarea publicului larg şi a reprezentanţilor grupurilor ţintă, pe de o parte în ceea ce priveşte urmările grave ale corupţiei asupra democraţiei şi dezvoltării socio-economice, iar pe de alta, asupra responsabilităţii şi mijloacelor de luptă anti-coupţie aflate la dispoziţia fiecăruia.
Campania s-a adresat mai multor grupuri ţintă - atât potenţialii corupători, cât şi corupţii din sectoare vulnerabile, folosind pentru fiecare dintre acestea abordări specifice:
•    Publicul larg
•    Ministere, instituţii deconcentrate, autorităţile publice
•    Organisme anti-corupţie, departamente specializate, asociaţii profesionale
•    Companii, asociaţii din mediul de afaceri, organizaţii de comerţ
•    Elevi, studenţi, absolvenţi, asociaţii studenţeşti
•    Cadre didactice, administraţia unităţilor de învăţământ, sindicate
•    Cadre medicale, administraţia spitalelor, sindicate
•    ONG-uri care promovează democraţia, lupta împotriva corupţiei şi ONG-uri de informare

Mesajul general al Campaniei a fost „Corupţia ne afectează pe toţi. Luptaţi împotriva ei! Fără şpagă!”. În formularea mesajelor specifice corespunzătoare grupurilor ţintă, s-a pornit de la trei premize:
•    Conştientizare şi educare asupra impactului negativ al corupţiei.
•    Educarea funcţionarilor şi reprezentanţilor din domeniile vulnerabile corupţiei.
•    Informarea ONG-urilor asupra mijloacelor de educare a cetăţenilor în privinţa răspunderii morale şi legale a fiecăruia.


4.    Implementare


Etapele campaniei
•    Etapa I: mesaje cheie către publicul larg, care s-au concentrat asupra percepţiei publicului larg în privinţa corupţiei şi mijloacelor de luptă anti-corupţie specifice cetăţenilor; mesajul formulat axându-se astfel pe injusteţea mitei şi importanţa de a refuza mita.  
„Fără şpagă. Fără conştiinţă încărcată.”
•    Etapa II: mesaje de responsabilizare morală şi legală asupra importanţei denunţării mitei şi a refuzului de a da/oferi/primi mită, adresate tuturor grupurilor ţintă.
„Motive pentru a nu da şpagă”
„- Pentru că nu este corect: Salariaţii statului sunt plătiţi pentru a te servi din taxele şi impozitele plătite de către tine. Sau poate crezi că ei merită mai mult decât meriţi tu? Tu câte salarii primeşti pentru aceeaşi muncă?”
•    Etapa III: mijloacele existente de combatere a corupţiei.
Vizibilitatea campaniei s-a asigurat prin folosirea unor canale de comunicare precum posturi TV, radio, internet (campania a beneficiat de un site propriu, dar şi site-uri de video sharing precum YouTube), presa scrisă cu acoperire naţională şi regională, evenimente speciale (conferinţe de presă, ateliere de lucru, discuţii faţă în faţă cu cetăţenii).  


Ca şi produse de comunicare pot fi menţionate 6 spoturi TV, apariţii la emisiuni TV, 5 spoturi radio, comunicate de presă, website-ul www.faraspaga.ro, publicitate stradală şi virtuală. În arhitectura media intră şi conceptul de viral marketing, în cazul de faţă fiind vorba despre filmuleţe specifice campaniei răspândite prin intermediul email-ului.
Pe parcursul desfăşurării campaniei a existat o cooperare permanentă între toţi actorii implicaţi în proiect, cooperare ce s-a resimţit la nivelul team leaderilor, experţilor, stakeholderilor şi întregii echipe de proiect. Succesul colaborării s-a bazat pe utilizarea a trei expertize diversificate în managementul campaniei, astfel Ramboll Managament, leaderul de consortium, a contribuit prin experienţa în managementul de proiect, Transparency International Romania având ca misiune lupta împotriva corupţiei, Concept Foundation a contribuit prin expertiza deţinută în domeniul comunicării, iar Sc CAP Srl prin expertiza de advertising.
Implementarea s-a realizat prin 4 componente. Prima a vizat o cercetare sociologică a percepţiei asupra corupţiei în rândul publicului larg. În a doua componentă s-a pus accentul pe partea de dezvoltare a unei strategii de campanie care a constat în activităţi de PR, caravana naţională anticorupţie, conferinţe de presă, seminarii pentru instituţii publice şi asociaţii profesionale, campanie publicitară, reuniuni informative. A treia componentă a constat în monitorizarea şi analiza conţinutului media, dar şi realizarea unui studiu de impact asupra campaniei în general. Cea de-a patra etapă a vizat evaluarea capacităţii de PR a diverselor ministere, programe de training cu personalul din ministere, elaborarea unui Manual de comunicare şi prezentarea acestuia în cadrul unui workshop.
Campania a integrat de la bun început o componentă de monitorizare, ce a avut ca scop evaluarea desfăşurării activităţilor de campanie, adaptarea acestora eventualelor modificări.


Printre dificultăţi se numără instabilitatea politică, factor care şi-a lăsat amprenta asupra mesajului campaniei, întârzieri în selecţia experţilor, în realizarea materialelor informative şi în implementarea sondajului de opinie.


5.    Evaluarea


Caravana a reprezentat una dintre activităţile cu un impact deosebit asupra publicului prin implicarea activă a cetăţenilor, reprezentanţilor instituţiilor publice şi a mass media în abordarea fenomenului corupţiei. Pe parcursul dezbaterilor şi conferinţelor de presă, seminariilor şi emisiunilor TV, au fost aduse la cunoştinţă exemple de bune practici, dar şi exemple de evitat. Cele trei sondaje de opinie au evidenţiat un impact considerabil al campaniei la nivelul populaţiei, precum şi percepţii asupra corupţiei ce au ajutat în adaptarea activităţilor şi a mesajului promovat.


6.    Creativitate


Proiectul se remarcă prin anvergura sa, atât în ceea ce priveşte desfăşurarea, numărul actorilor implicaţi, a instrumentelor de promovare utilizate care au asigurat un impact considerabil, cât şi a rezultatelor pozitive de care s-a bucurat, cuantificabile mai ales la nivelul exemplelor de bune practici ale instituţiilor publice, ale reprezentanţilor sectoarelor cheie, dar şi în ceea ce priveşte atitudinea optimistă a publicului în general.

    Parteneri

  • Sponsori

  • Parteneri Junior Award

Newsletter

Portal de resurse PR