|
1. Tema / Oportunitatea Gala
Societăţii Civile, un proiect Millenium Communications, este prima şi
singura competiţie din România care premiază cele mai bune proiecte
derulate de organizaţii neguvernamentale. În anul 2002 a fost
organizată prima ediţie a evenimentului, iar anul acesta, s-a încheiat
cea de-a VI-a ediţie; festivitatea de acordare a premiilor fiind
găzduită de Ateneul Român. Printre cele mai importante probleme cu
care se confruntă organizaţiile neguvernamentale din România
(identificate în cadrul unor seminarii şi discuţii libere cu
reprezentanţii sectorului) se numără lipsa finanţărilor, a voluntarilor
şi a promovării acţiunilor lor în randul mass media. Astfel,
evenimentul din 2006 a constituit punctul de pornire pentru
transformarea acestui proiect anual într-un spaţiu al unui dialog
permanent între sectorul non-profit şi toţi ceilalţi parteneri şi
potenţiali parteneri. Gala Societăţii Civile ediţia 2008 a
beneficiat, pe lângă componenta de PR, şi de o campanie de comunicare
ATL, mesajul Galei fiind transmis prin instrumentele specifice fiecărui
canal: radio, outdoor şi indoor, presă scrisă, bannere online. La
ediţia din acest an, printre parteneri s-au numărat: Europa FM,
Adevărul Verde, Dilema Veche, 24-FUN, EurActiv, HotNews, IQads, Green
Report, Oops Media, Elevate şi Primăria Sectorului 1.
2. Cercetarea
Încă
de la prima ediţie a Galei Societăţii Civile, au fost organizate o
serie de seminarii, dezbateri şi discuţii libere cu membrii
organizaţiilor neguvernamentale pentru a identifica problemele care
împiedică evoluţia firească a sectorului non-profit. Printre problemele
dezbătute se numără: găsirea unor modalităţi prin care se poate
construi o colaborare eficientă între ONG-uri şi companii;
identificarea celei mai bune abordări în vederea obţinerii unei
sponsorizări, identificarea paşilor pentru organizarea unei campanii de
comunicare socială şi a principalelor aspecte de marketing şi de
relaţii publice pe care trebuie să le urmărească organizaţiile
neguvernamentale. Aceste discuţii au avut rolul de a ajuta
organizatorii să îmbunătăţească de la an la an formatul evenimentului,
culminând cu crearea unui site dedicat, care să fie un spaţiu permanent
de interacţiune între organizaţiile care formează sectorul
neguvernamental şi non-profit şi beneficiarii lor direcţi, parteneri
sau cei care le pot pune la dispoziţie resurse.
3. Planificarea
Pornind
de la misiunea iniţială a Galei Societăţii Civile de a recunoaşte
public calitatea şi dăruirea unor oameni şi organizaţii dedicate unor
cauze sociale, campania de comunicare din acest an a evenimentului şi-a
propus să: • Pregătească şi să informeze publicul deja familiar
cu acest eveniment, astfel încât să existe un interes cât mai mare
pentru competiţie; • Atragă sprijinul personalităţilor, al
liderilor de opinie, care să înţeleagă importanţa spiritului civic şi
implicit să susţină cauza Galei Societăţii Civile; • Atragă interesul mass media pentru competiţie şi pentru problemele cu care se confruntă societatea civilă; • Aducă pe ordinea de zi a cetăţenilor importanţa implicării în societate. Campania
s-a adresat şi a atins mai multe categorii de publicuri: organizaţiile
neguvernamentale active, mass media, oamenii care deţin funcţii în
departamentele de marketing şi comunicare din companii, lideri de
opinie şi personalităţi recunoscute în diferite domenii de activitate,
reprezentanţi ai administraţiei publice şi, nu în ultimul rând, marele
public - toţi cei care pot fi impulsionaţi să se implice în viaţa
comunităţilor. În fiecare an campania de comunicare a Galei
Societăţii Civile are un alt mesaj. Anul acesta mesajul a fost “Binele
o duce rău în România” şi a fost declinat pe radio, outdoor, indoor,
presă scrisă, online.
4. Implementare
Campania
a fost susţinută prin comunicare directă şi prin intermediul alertelor
trimise către 4 000 de abonaţi, prin intermediul cărora aceştia au fost
informaţi cu privire la ultimele noutăţi pe care le aducea evenimentul
şi asupra momentelor cheie din desfăşurarea acestuia. Au fost
trimise 4 comunicate de presă, câte unul pentru fiecare etapă din
competiţie, cu precizarea sponsorilor şi a partenerilor: • începerea înscrierilor; • bilanţ înscrieri şi anunţarea etapei de jurizare; • anunţarea coordonatelor evenimentului; • anunţarea câştigătorilor post-eveniment. Pe toată perioada desfăşurării evenimentului a fost menţinut un contact permanent cu mass media locală şi centrală. Cu
două săptămâni înainte de festivitatea de premiere le-a fost trimis
jurnaliştilor un ghiveci în care au fost plantate seminţe de flori. A
fost un gest simbolic, prin care jurnaliştii erau invitaţi să devină
donatori de timp şi să acorde câteva secunde din timpul lor îngrijirii
plantei, planta fiind primul pas către altruism.
Invitaţia electronică pentru festivitatea de premiere a fost trimisă către: • 300 de reprezentanţi ai ONG-urilor • 100 de voluntari înscrişi pe site •
100 de bloggeri care au adoptat ONG-uri (În 2007, a fost iniţiată
campania “Adoptă un ONG”, prin care bloggerii au fost încurajaţi să
posteze pe blogul lor detalii despre un ONG) • 200 de jurnalişti • 150 de reprezentanţi ai companiilor şi instituţiilor publice
5. Evaluarea
În
evaluarea campaniei de relaţii publice s-a urmărit – numărul de
organizaţii neguvernamentale participante şi de proiecte înscrise, cu
cât a crescut numărul abonaţilor la alerta periodică a Galei şi numărul
de vizitatori ai site-ului şi, de asemenea, articolele generate în mass
media locale şi centrale. Atenţia a fost acordată atât impactului
campaniei , cât şi feedback-ului obţinut de la cei care au primit
mesajul campaniei deoarece pot să constituie un ghidaj pentru
campaniile viitoare.
Rezultatele campaniei La ediţia din
acest an 80 de organizaţii neguvernamentale, grupuri de iniţiativă şi
persoane fizice din toate regiunile ţării au înscris în competiţia
Galei Societăţii Civile 115 proiecte sociale, valoarea finanţărilor
atrase de acestea fiind de peste 7,9 milioane de euro. Competiţia a
atras în acest an un juriu de excepţie, format din specialişti în
evaluarea şi implementarea proiectelor sociale, personalităţi publice
şi lideri de opinie. Juriul i-a avut în componenţă pe: Cătălin
Ştefănescu (TVR 1), Ioan T. Morar (Academia Caţavencu şi Cotidianul),
Luciana Simona Velea (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei), Cristina
Borţun (Institutul Goethe) Liviu Mihaiu (Academia Caţavencu, Asociaţia
“Salvaţi Dunărea şi Delta”), Sandra Pralong (Synergy Communications),
Victor Alistar (Transparency International), Cătălin Mosoia (Europa
FM), Mihaela Rădulescu (Antena 1 şi ambasador al United Way în
România), Raed Arafat (Medic coordonator al SMURD şi secretar de stat
în Ministerul Sănătăţii Publice), Dumitru Sandu (Facultatea de
Sociologie şi Asistenţă Socială), Dana Deac (Director TVR1), Robert
Turcescu (Realitatea TV şi Europa FM), Luminiţa Tănasie (World Wide
Fund for Nature România), Alin Ivan (SVASTA Consult), Cosmin Alexandru
(Brandivia şi Asociaţia Erudio). În total, acoperirea media a evenimentului a însumat: • 120 de apariţii în presa scrisă şi online; • 8 intervenţii la radio; • 7 reportaje TV. Articolele
apărute în urma trimiterii comunicatelor de presă au avut o acoperire
din punct de vedere al specificului publicaţiilor, atât în presa
generalistă, de business, de marketing şi comunicare, ecologie, pe
blog-uri, în revistele cu target feminin şi altele (site-urile unor
ONG-uri, publicaţii culturale, financiare, auto). Acest lucru a ajutat
la atragerea publicului şi la recunoaştereat evenimentul în rândul
publicului-ţintă: reprezentanţi ai sectorului neguvernamental, ai
sectorului public şi privat, lideri de opinie şi personalităţi
recunoscute în diferite arii de activitate care se implică social. Apariţiile în presă, atât intervenţiile la radio cât şi apariţiile în presa scrisă, continuă şi la 2 luni după eveniment. Festivitatea
de acordare a premiilor, desfăşurată pe data de 20 mai la Ateneul
Român, a reunit aproximativ 600 de persoane: reprezentanţi ai mediului
asociativ, ai sectorului privat şi public, cât şi ai mass media.
|