|
Organizaţia
Asociaţia pentru Drepturile Pensionarilor din România este o grupare non- guvernamentală, înfiinţată în 2007. Acţiunile sale vizează apărarea drepturilor tuturor pensionarilor. Misiunea lor este creşterea notorietăţii dificultăţilor batrânilor în rândurile opiniei publice, prin promovarea problematicii vârstnicilor în toate programele şi prin apelul la securitate socială, eradicarea sărăciei, cu alte cuvinte îmbunătăţirea traiului celor de vârsta a treia.
Ce se cere?
Îmbunătăţirea calităţii vieţii pensionarilor. Cel mai mare supliciu al bătrânilor din România este singuratatea. Mentalitatea socială îi exclude din reţeaua de relaţii interumane, drept pentru care aceştia se împrietenesc cu persoane necunoscute, riscându-şi siguranţa. Atunci când un copil sau un tânăr întreprinde anumite acţiuni, nimic nu ni se pare ridicol, însă atunci când vedem un om în vârstă pe bicicletă sau alergând prin parc zicem: Ce e cu el? Acestea fiind spuse, este lesne de înţeles că obiectivul principal al campaniei vizează schimbarea opiniei publice asupra pensionarilor, asupra a ceea ce trebuie să facă şi ce nu. Reincluderea vârstnicilor în societate.
Data lansării campaniei: 15 octombrie 2009 Durata campaniei: 15 octombrie 2009 – 1 ianuarie 2010.
Cercetarea
Cercetarea se poate baza iniţial pe statisticile oferite de Casa de Pensii, care ne arată: -există peste 6 milioane de pensionari în România; -pensia minimă stabilită de către Guvern, în februarie 2009, este 350 lei, în vreme ce un salariu minim pe economie, al unui om care munceşte este 705 lei; -biletele de tratament sunt datate în extra-sezon. Toate acestea nu fac decât să reconfirme scopul Asociaţiei. Există discriminari atât financiare, cât şi sociale sau de ordin psihologic.
Acţiuni: 1. cercetări pe teren în locurile frecventate de pensionari pentru: - aflarea gradului de statisfacţie asupra propriei vieţi; - numărul celor care sunt mulţumiţi de modul în care traiesc faţă de - numărul celor care se confruntă cu lipsa banilor, cu singuratatea sau alte probleme de tip major. 2. chestionare - vor fi plasate în farmaciile care oferă medicamente compensate (des frecventate de vârstnici) şi celelalte, în economatele din pieţe, la bănci (cu serviciul de pensii private). 3. interviuri - de maxim 5 minute în locurile special amenajate pentru pensionari în parcuri, în autobuze şi în piaţă. Biserica ar fi un alt loc foarte bun pentru interviuri, însă dată fiind semnificaţia acesteia, putem ruga preotul să ne furnizeze câteva date despre enoriaşii de vârsta a treia. Un alt aspect este modul în care sunt percepuţi de către restul oamenilor. Se vor organiza focus-group-uri de maxim 7 persoane: 2 studenţi, 2 elevi (unul de gimnaziu + unul de liceu), 2 oameni între 30-40 ani şi 1 cu vârsta între 40-50 ani.
Planificarea
Obiective 1. Creşterea cu 30 % a numărului pensionarilor care fac sport în public. Rezultatul se poate vedea în locurile unde unii dintre ei desfăşoara astfel de activităţi, în special în parcuri. 2. 75 % dintre pensionari trebuie să îşi cunoască drepturile, pentru prevenirea abuzurilor. Rezultatul se obţine prin cuantificarea infracţiunilor comise în decurs de 1 an, care au ca victime vârstnicii. 3. 80 % dintre tinerii majori, cu vârste cuprinse între 18 -25 ani trebuie să aibă o parere bună despre batrâni. Se vor distribui chestionare în şcoli şi facultăţi. 4. 30 % dintre jurnalişti trebuie să adopte un comportament interesat asupra subiectului. Rezultatul poate fi contorizat prin numărul de articole apărute în presă pe tematica vârstnicilor. 5. 80 % dintre pensionari menţin relaţii interumane obişnuite. Poate fi măsurată participarea acestora la evenimente culturale, precum spectacole de teatru, concerte şi altele.
Publicul
Publicul-ţintă este alcătuit din oamenii care în mod normal înconjoară un bătrân şi anume, oamenii cu vârste cuprinse între 12 şi 55 de ani, urmând ca publicurile să fie: - tineri (12-30 ani ); - oameni de vârsta a doua (30-55 ani).
Mesaje - vârstnicii au aceleaşi drepturi legale şi sociale; - ridicolul nu este un atribut potrivit pentru un om care vrea să facă sport, fie el şi pe skateboard sau alt obiect considerat „al tinerilor”; - pensionarii au şi ei nevoi afective; - izolarea pensionarilor va crea o distanţă mai mare între generaţii şi va conduce către o societate dezechilibrată; - şi pensionarii au dreptul să nu îşi facă griji pentru bani.
Strategie şi tactici
Etapa 1 – premergatoare campaniei - Promovare
Durată: 1 octombrie –15 octombrie 2009
Comunicare internă : A. Managerială - rapoarte zilnice, pentru a monitoriza stadiul de promovare al campaniei; - întruniri ale boardului agenţiei pentru a stabili anumite aspecte ale campaniei atunci când e cazul, sau în caz de urgenţă. B. Cu angajaţii - informare prin newsletter intern şi prin avizier.
Comunicare externă :
A. Cu media - comunicat de presă iniţial cu foarte puţine date despre viitoarea campanie (data: 1 octombrie 2009) - comunicate de presă - se vor oferi datele necesare pentru promovarea cu succes a campaniei (7 octombrie 2009 ora 11am) - jurnaliştii vor fi sunaţi pentru confirmare - vrem să ştim exact câte comunicate au ajuns la destinaţie şi câţi jurnalişti sunt dispuşi să fie prezenţi la lansare (8 octombrie 2009 orele 12-14) - nota de facilităţi pentru presă cu invitaţia aferentă ( 12 octombrie 2009) - furnizează datele necesare şi anunţă în mod oficial conferinţa de presă desfaşurată în prima zi de campanie.
B. Cu publicurile-ţintă - întocmirea materialelor publicitare pentru promovarea campaniei şi distribuirea lor acolo unde este nevoie - se va înfiinţa Clubul Pensionarilor pe Role (1 octombrie 2009) unde se pot înscrie toţi pensionarii dornici de distracţie prin sport, dar care nu le-au încercat pentru că le erau „interzise” se vor distribui formulare de înrolare, flyere care anunţă Defilarea Pensionarilor pe Role pe 15 octombrie, la care pot participa toate categoriile de vârstă, în semn de comuniune. În perioada 1 octombrie-15 octombrie 2009 se va difuza pe TV spot-ul campaniei. Jurnaliştii ar putea să publice un articol în urma comunicatului de presă.
Etapa 2 – Implementare
Durată: 15 octombrie – 10 noiembrie 2009
Comunicare internă – aceleaşi mijloace ca şi în prima etapă.
Comunicare externă
A. Cu Media - organizarea unei conferinţe de presă (15 octombrie 2009) , unde trebuie să participe cel puţin 60 % dintre jurnaliştii invitaţi, pentru asigurarea unei vizibilităţi media cât mai bune. Va fi anunţată oficial înfiinţarea Clubului Pensionarilor pe Role şi va fi explicat faptul că el înseamnă de fapt o schimbare a mentalităţii, un simbol al libertăţii pensionarului şi un mod de a încuraja dreptul la fericire. - se va organiza o „defilare” a pensionarilor pe role = elementul-propulsor al întregii campanii. Ne bazam în acest caz pe răspândirea informaţiei prin viu grai şi prin mediatizarea câştigată prin conferinţa de presă; vor fi distribuite formulare de „înrolare” (15 octombrie 2009) - distribuirea în masă a materialelor publicitare în locurile publice şi amplasarea outdoorurilor acolo unde a fost achiziţionat spaţiu media (în perioada 15 octombrie – 10 noiembrie).
Etapa 3 – Menţinerea notorietăţii campaniei
Durată: 10 noiembrie – 10 decembrie 2009
- înfiinţarea unui blog unde pot fi vizualizate acţiunile Clubului Pensionarilor pe Role; - difuzarea pe Youtube a unor filmări inedite din „viaţa” Clubului; - difuzarea zilnică a spotului TV; - distribuirea săptămânală a flyerelor.
Etapa 4 – Încheiere
Durată: 10 decembrie 2009 – 1 ianuarie 2010 Prima fază – organizarea evenimentului Un Crăciun pe Role. comunicare pe baza algoritmului construit cu ocazia Defilării (a se vedea Etapa 1 ) Faza 2 – desfăşurarea evenimentului, menit să adune cât mai mulţi oameni de vârste diferite, pentru a sărbători împreună pe role = momentul oficial al încheierii campaniei.
Buget: 900.000 E
Evaluare
Campania = Succes, dacă evenimentul „Un Crăciun pe Role” va atrage un număr de 20.000 oameni, de vârste variate şi daca vor fi atinse cel puţin 3 obiective din cele 5 enumerate anterior.
|