Scurt istoric. Relaţiile publice de la începuturi şi până astăzi. Partea IDon Bates |
|
 |
Cuprins
Momente în istoria relaţiilor publice (1900 - 2002)
I. Prefaţă: Către colegii mei din PR II. Ce înţelegem, de fapt, prin "relaţii publice"? III. Relaţiile publice în antichitate IV. Trăiască Cezar! V. Originile relaţiilor publice moderne VI. Calea americană VII. Anii haiduciei VIII. Cum au apărut declaraţiile de presă IX. Pionieri în PR
XII. Compania Bell System în istoria relaţiilor publice
XV. Relaţiile publice se maturizează XVI. Primele dezbateri de etică în PR XVII. Provocările începutului de mileniu XVIII. Ziua Z în PR: atacurile din 11 Septembrie XIX. Reflecţii asupra istoriei relaţiilor publice XX. Addendum: Europa intră în joc XXI. Influenţa britanică asupra relaţiilor publice
Referinţe
Momente în istoria relaţiilor publice (1900 - 2002) 1900 Prima agenţie de Relaţii Publice: Publicity Bureau of Boston
I. Prefaţă: Către colegii mei din PR
Profesiei noastre îi lipseşte o istorie bine scrisă şi documentată. Dacă ne gândim la forţa şi importanţa comunicării, la impactul pe care îl au activităţile de relaţii publice pentru o companie, este oarecum paradoxal faptul că nu avem până acum o carte fundamentală despre originile şi dezvoltarea relaţiilor publice. Avem, într-adevăr, contribuţii valoroase la fundamentarea ştiinţifică a domeniului, lucrările lui Bernays, Cutlip sau Newsom fiind esenţiale pentru orice viitor specialist.
În aşteptarea cărţii de căpătâi a profesiei noastre, voi încerca să schiţez câteva momente importante pentru relaţiile publice de la primele forme de influenţare prin comunicare, pentru care avem documente, şi până în zilele noastre.
II. Ce înţelegem, de fapt, prin "relaţii publice"?
Adesea, relaţiile publice sunt considerate a fi acea funcţie a managementului prin care se stabilesc şi menţin relaţii bidirecţionale între o organizaţie, comercială sau necomercială, şi audienţa ori publicul de care depinde succesul ei. Când ne referim la public, avem în vedere consumatorii, investitorii, angajaţii, furnizorii, legiuitorul, competitorii, membrii guvernului şi celelalte grupuri de care depindem.
Rolul profesionistului de PR este ca, într-un context dat de opinia publică, legile şi normele societăţii în care trăieşte, să conceapă campanii de comunicare şi mesaje care să susţină interesele organizaţiei pe care o reprezintă. Obiectivul său principal este acela de a obţine, atât în presa tipărită cât şi în audio-vizual, o acoperire media semnificativă şi cu opinii pozitive.
Spre deosebire de publicitate şi marketing, cu care sunt confundate deseori, relaţiile publice presupun o modalitate de vânzare mai degrabă subtilă, decât evidentă, izbitoare. Relaţiile publice dau mai mare importanţă informaţiei şi persuadării decât ambalajului, de care uzează marketingul, sau spaţiului media plătit, la care apelează publicitatea. PR înseamnă diplomaţie, nu forţă în comunicare. Date fiind instrumentele rafinate la care apelează, relaţiile publice sunt considerate uneori drept “propagandă”, amăgire sau, în argou, “vrăjeală”, manipulare intenţionată a opiniei publice fără a se mai ţine seama de acurateţe sau adevăr.
Deşi uneori relaţiile publice au fost utilizate nu cu cele mai bune intenţii, istoria ne arată că întotdeauna s-a dat importanţa cuvenită transparenţei şi onestităţii în comunicare. Deşi profesia de PR a fost recunoscută ca atare în secolul 20, mai întâi în Statele Unite ale Americii, domeniul îşi regăseşte rădăcinile filosofice şi aplicaţiile practice de-a lungul întregii istorii a omenirii.
III. Relaţiile publice în antichitate
Edward Bernays, întemeietorul relaţiilor publice moderne scria: "Cele trei elemente fundamentale ale relaţiilor publice sunt practic la fel de vechi ca şi societatea umană: informarea indivizilor, persuadarea lor şi crearea de relaţii între aceştia. Desigur, mijloacele şi metodele s-au schimbat de-a lungul timpului, aşa cum s-a schimbat şi societatea". Pentru Bernays, relaţiile publice au fost dintotdeauna legate de civilizaţia umană. Evoluţia societăţii este în mare măsură rezultatul schimbărilor practicilor de comunicare şi metodelor folosite de afacerile publice.
Pentru a-şi promova o imagine de faimoşi regi sau războinici, marile personalităţi ale civilizaţiilor antice - sumerienii, babilonienii, asirienii şi perşii - foloseau poeme care vorbeau despre vitejia în luptă şi succesele lor politice. În Egiptul antic, arta şi arhitectura - statui, temple, morminte - erau adevărate instrumente de comunicare. Grandoarea acestora se transfera asupra preoţilor, nobililor şi scribilor în scopul de a impresiona publicul. În Israelul antic, Biblia şi celelalte texte religioase au devenit mijloace de formare a opiniei publice. Pieţele ateniene erau centre de dezbatere publică în care se discuta despre viaţa cetăţii şi politică. Odată cu răspândirea oratoriei, captarea interesului şi a bunăvoinţei publicului a devenit o tehnică de discurs tot mai mult speculată de către filosofi.
Expresii precum "Vox populi, vox Dei" (Vocea poporului este vocea lui Dumnezeu) şi "res publicae" (problemele publice) exprimă forţa pe care o aveau relaţiile publice în Roma antică. Romanii acordau o atenţie deosebită opiniei publice şi mijloacelor de influenţare a acesteia, tocmai pentru că erau conştienţi de nevoia de a avea un public favorabil. Caesar, de exemplu, şi-a pregătit din timp trecerea Rubiconului din 49 î.Hr. Încă din 52 î.Hr., el a trimis în Imperiu "Războaiele Galice", scrieri inspirate de experienţa sa de Guvernator al Galiei. La rându-i, Cezar, cunoscând impactul ştirilor asupra opiniei publice, publica un jurnal numit "Acta Diurna". Efectul acestuia a fost atât de mare încât "Acta Diurna" a continuat să apară timp de 400 de ani.
Instrumentele şi mijloacele publice de comunicare au continuat să fie folosite în timpul răspândirii creştinismului în Roma. Viaţa lui Isus şi faptele apostolilor Săi ofereau modele care influenţau opinia publică. După consolidarea Bisericii Creştine, discursurile publice, predicile în biserică şi scrisorile, precum "Epistola Sfântului Pavel către romani", erau tot mai adesea folosite pentru a câştiga adepţi.
Don Bates este specialist în Relaţii Publice. Este membru al Asociaţiei Americane de Relaţii Publice (PRSA) şi membru de onoare al Institut for Public Relations. A deţinut funcţii importante în corporaţii, organizaţii non-profit şi agenţii de PR. Este directorul programului de masterat în PR al Universităţii George Washington. Pentru aproximativ 10 ani, a fost directorul companiei Media Distribution. A predat anterior cursuri de comunicare strategică la Columbia University, în cadrul programului de masterat. A contribuit la prima enciclopedie de comunicare de masă "Media Now" (Wadsworth / Thomson).
Traducere şi adaptare: Corina Buzoianu, Forum for International Communications.
În original, “Mini-Me History: Public Relations from the Dawn of Civilization”, 2002, actualizat în octombrie 2006.
Copyright Institute for Public Relations. Copyright 2007 Forum for International Communications pentru versiunea în limba română. Text reprodus cu acordul IPR.
În numărul următor: Partea II: Originile moderne ale Relaţiilor Publice. Stilul american Vezi Partea a II-a
|
Parteneri
Sponsori
Parteneri Junior Award
