|
Domnule Mickeleit, vedem în twitter - din cauza instalării şi a utilizării simple - ceva asemănător cu un „drog uşor“, care deschide drumul dependenţei în direcţia web şi PR 2.0. Din aprilie 2009 aveţi prin twitter.com/MicrosoftPresse un canal propriu, care se situează printre primele 10 în rândul departamentelor de PR din Germania active pe twitter.
Ce v-a determinat să vă lansaţi pe twitter?
Implicarea noastră pe twitter se află de abia la început. Lucrăm însă de ceva timp cu agenţia noastră la dezvoltarea infrastructurii şi a ideilor de PR în direcţia social media. S-au schimbat paradigmele, iar noi ne adaptăm pas cu pas. Monitoring 2.0, comunicate de presă rich content, site de presă rich content, content video, RSS, tag clouds, dialoguri cu protagonişti ai web 2.0 etc. fac parte din viaţa noastră de zi cu zi.
Web 2.0 joacă un rol central pentru Microsoft şi pentru departamentul de PR al Microsoft. Mii de angajaţi – printre aceştia foarte mulţi experţi de la Microsoft – folosesc blogurile proprii sau ale companiei şi între timp există mai multe sute de angajaţi care au conturi pe twitter.
Datorită simplităţii sale, ne-am decis după un anumit timp de observare să folosim twitter, pentru că suntem convinşi că acest tip de platformă are viitor. Acest lucru este confirmat şi de creşterea rapidă a numărului de utilizatori pe twitter şi mai ales de cifra celor care folosesc twitter ca sursă de informaţie, fără a avea un cont.
Ce obiective urmăriţi cu twitter.com/MicrosoftPresse?
Cu oferta noastră pe twitter urmărim concret un catalog etapizat de obiective, pe care îl vom parcurge succesiv cu echipa noastră internă şi cu partenerii externi din agenţii. • Dezvoltarea activităţilor noastre în spaţiul web 2.0 şi acumularea de experienţă • Instalarea unui „canal cu bandă largă”, prin care să atragem atenţia asupra content-ului multimedia imens al Microsoft, dar şi asupra content-ului terţilor • Relaţionarea succesivă cu "avantgarda web", bloggeri, jurnalişti, evanghelişti ai web 2.0, reprezentanţi ai ONG-urilor şi companii inovatoare • Completarea perspectivică a numărului extrem de ridicat de dialoguri personale în jurul componentei „dialoguri în reţea” • Şi nu în ultimul rând un monitoring asupra evoluţiei temelor de scurtă durată la fel ca şi a tendinţelor de lungă durată care ne preocupă Citeşte interviul integral pe  |